Chitina și pereții celulari

Amprenta ciupercilor

Am văzut ce nu sunt ciupercile. Acum să vedem ce le face ciuperci cu adevărat. Trei trăsături lucrează împreună precum o amprentă pentru întreaga împărăție: pereții celulari din chitină, un corp format din firișoare și hrănirea prin absorbție.

Chitina: elementul de bază al ciupercilor

Fiecare celulă de ciupercă este învelită într-un perete celular, un strat exterior dur care dă celulei formă și rezistență. Și plantele au pereți celulari, dar ei îi construiesc din celuloză. Ciupercile își construiesc pereții dintr-un material diferit, numit chitină (se pronunță: KI-ti-nă).

Iată partea distractivă: chitina nu se găsește doar la ciuperci. Este același material dur care formează carapacea crocantă a unui gândac, exoscheletul unui crab și învelișul unei creveți. Așa că data viitoare când vezi carapacea unui crab, te uiți la un văr al materialului din interiorul fiecărei ciuperci.

Ciupercile amestecă chitina cu alte materiale pentru a-și face pereții rezistenți, dar și capabili să crească. Nicio plantă nu folosește chitină pentru pereții ei, iar niciun animal nu construiește pereți în jurul celulelor sale. Această combinație este specială pentru ciuperci.

Un corp format din firișoare

Majoritatea ciupercilor nu sunt construite ca un corp solid de plantă sau animal. Corpurile lor sunt formate din nenumărate firișoare minuscule numite hife (se pronunță: HI-fe). Un singur firișor este o hifă. Aceste firișoare sunt atât de subțiri încât de obicei ai nevoie de un microscop ca să vezi unul clar.

Când multe hife cresc împreună, ele formează o rețea încâlcită numită miceliu (se pronunță: mi-ȚE-liu). Miceliul este corpul real, viu, al ciupercii. Se extinde adesea nevăzut prin sol, frunze sau lemn. O ciupercă (pălăria pe care o vedem) este doar partea care apare la suprafață pentru a produce spori; miceliul de dedesubt poate fi mult mai mare.

Deoarece firișoarele sunt atât de fine, un miceliu are o suprafață uriașă în contact cu mediul înconjurător. Această suprafață gigantică este perfectă pentru trucul preferat al ciupercii: hrănirea.

Hrănirea prin absorbție

Ține minte că o ciupercă nu are gură și nici stomac. Ea se hrănește prin absorbție. Iată cum funcționează, pas cu pas:

Hifele cresc în interiorul sau peste hrană, precum lemn mort sau frunze căzute.
Ciuperca eliberează enzime, substanțe chimice speciale care descompun moleculele mari de hrană în molecule mici.
Această digestie are loc în afara ciupercii, chiar în hrană.
Substanțele nutritive mici se dizolvă, iar ciuperca le absoarbe prin firișoarele ei subțiri.

Digeră pe dinafară, apoi absoarbe: aceasta este hrănirea prin absorbție, unul dintre cele mai clare semne ale unei ciuperci.

De ce se potrivesc toate

Aceste trei trăsături lucrează împreună. Firișoarele subțiri (hifele) creează o suprafață mare. Pereții duri din chitină păstrează aceste firișoare rezistente în timp ce își fac loc prin sol și lemn. Iar hrănirea prin absorbție permite ciupercii să transforme materialul mort în hrană. Împreună, ele fac din ciuperci unii dintre cei mai mari recicleri ai naturii și marchează ciupercile drept o împărăție unică în felul ei.

Amintire de siguranță: aceste puteri de reciclare înseamnă că ciupercile pot crește pe alimente stricate și suprafețe umede. Nu gusta niciodată mucegai sau ciuperci sălbatice pentru a le studia. Dacă cultivi ciuperci, folosește un kit adecvat, cu soiuri cunoscute ca fiind sigure, și gătește-le împreună cu un adult - nu le mânca niciodată crude.